Cum devine o casă, ACASĂ?

M-am gândit mult în ultima vreme la ce face o casă să fie acasă...unde mă simt eu acasă și de ce acolo și nu în altă parte. Nici ferestrele, nici acoperișul, nici pereții nu sunt suficienți...dar ce e acel misterios și subtil "a" din "acasă" care ne face să ne simțim întregi, că aparținem și suntem la locul nostru...

Pe firul acestei căutări a apărut prima ilustrică cu căsuța albastră de odinoară... și așa am ajuns să să citesc despre "vatră" .

Vatra este simbol al casei romanești, al tradiției, al dragostei și al statorniciei. Am aflat că locul de vatră se stabilește înainte de construcția casei (se alege loc bun, curat și cu rod), abia apoi în jurul lui se ridicau pereții cu ferești și acoperiș. Aceasta era prezentă în toate momentele importante ale vieții, de la naștere, nou – nascutul se pune pe vatră, ca să nu se deoache, căsătorie, mireasa, intrând în casa socrilor, trebuie să îmbuneze sufletul stramoșilor strângând în brațe cuptorul, moarte, muribunzii erau așezați pe vatră să poată pleca sufletul prin horn, și zilnic adunarea în jurul mesei, și rugaciunile. Tot aici, la vatră, se practică și farmecele, ca acelea de aducere a drăguțului, de aducere sau alungare a ploii, zăpezii, grindinii, vântului, de belșug în casă, de sănătate și spor.

Focul din vatră are rol purificator, dar iluminează spiritual. Focul era întreţinut sub formă de cărbuni aprinşi înăbuşiţi în cenuşă, stins şi reaprins în ajunul marilor sărbători ca semn de înnoire. Fumul este mesagerul pământeanului către zeitatea sau sufletul ocrotitor care se credea că iese pe horn pentru cei care mureau pe vatră. Cenuşa din vatră păstrează puterile strămoşilor. După ardere era folosită pentru fertilizarea ogorului, era amestecată-n mâncare de către călugări ca având proprietăţi magice sau era purtată în traistă în caz de strămutare, când vatra şi cuptorul nu se strică, ci se lasă pradă ploilor şi vânturilor. În anumite zile consacrate pomenirii morţilor nu se scoate cenuşa din vatră. Cenuşa este purtată într-o traistă, în alaiurile Brezaiei (simbol al fertilităţii la romani), deoarece „această cenuşă păstrează mana (puterea sacră) strămoşului şi este folosită în riturile fertilităţii câmpului sau ale întemeierii” (Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara, 1994, p. 35).

Citește întreg articolul aici: Vatra – semn şi simbol, de Lina CODREANU

Să fie vatra cea care face o casă să fie acasă?

La mine acasă, vatra s-a transformat într-un aragaz banal pentru pregătirea mâncării, o sobă de teracotă pe lemne unde facem foc iarna, deși n-am avea nevoie căci avem centrală pe gaz dar e așa plăcut să avem un foc jucăuș în sobă!, și bineînțeles cele două cuptoare de ceramică din atelier. Apoi câte o lumânare pe care o aprind la ocazii festive, sau când mă apasă vre-un gând. Nu știu cum, dar am observat că o lumânare aprinsă cu intenție face, de multe ori, ca îngrijorările să se disipeze...

Apoi am citit despre șarpele sau duhul casei de la noi. Se spune că fiecare casă are şarpele ei, un singur şarpe, dar acesta are atâţia pui câte suflete are casa. Şarpele casei bate cu coada în perete, ticăind ca un ceas, ve­ghează familia, aduce noroc, belşug, îndepărtează vrăjile şi farmecele. Ţăranii ştiu că şarpele casei stă sub prag și grijește casa, de aceea îl hrănesc în fiecare dimineață cu lapte prospăt muls. Îi mai spune Ceasul Casei, Ştima Casei sau Şarpele Străjer.

Și nu știu cum am ajuns la domovoi, spirite ale casei din mitologia slavă, ce au rolul de a proteja căminul și de a-i feri pe membrii casei de forțele răului. Ce mi-a aprins imaginația e că acești domovoi se nasc bătrâni și, pe măsură ce trec anii, întineresc până ajung bebeluși. Deci cu cât sunt mai bătrâne casele cu atât spiritul lor e mai tânăr și mai jucăuș...și mi-a părut așa potrivit!

Dacă vrei să citești mai multe despre domovoi găsești un articol aici: Domovoi – spirite ale casei în mitologia slavă

Apoi, în casele nelocuite de mult, după cum bine știm de la Hayao Miyazaki, în  My Neighbor Totoro (1988) și Spirited Away (2001) apar simpatcii susuwatari (în japoneză:„funingine rătăcitoare”).

În aceste ape m-a găsit postarea Laurei de la Ceramiceanu, cu bățul de chibrit.

Și cum aveam toate poveștilea astea în suflet, cu căsuta cu vatră de altădată, cu duhul casei, domovoii și susuwatari lui Miyazaki, am văzut chibritul ca un obiect magic, care cheamă spiritul casei și face o casă oarecare să devină acasă.

Și așa s-a născut prima poveste de spus la gura sobei și o frumoasă colaborare cu Laura, într-o cutie de chibrituri, despre care vă vom povesti mai multe foarte curând.

Dacă vreți să fiți la curent cu lansarea micului nostru proiect puteți să vă abonați la newsletterul meu și musai să o urmăriți pe Laura, dacă nu o faceți deja.

Alte vești bune!

Cu ocazia asta am reaprins focul și la KĂTUN, unde voi posta în perioada următoare recomandări de cadouri cu suflet, minunății făcute de câțiva creatori dragi mie, toți oameni care mă inspiră, mă bucură sau al căror parcurs îl admir.

Pe curând! și nu uitați să țineți focul aprins!